Inconsecvența 26.08.2022/19.30


.........................................................................................................
Delicată existență, a lumii romanță, minunată inconsecvență,
Consecvență a compromisului zilnic, minor, în cheie majoră,
Viața ardentă n-are aderență la sufletul prezență ci doar caută
Prezența indiferentă la siguratatea absentă de contingență.

Zboară pe cale migdale amare spre palatine văluri de ploaie,
Maya isi incheie vălul sub apa șiroaie doar atunci dezvăluind
Sub tristețea adâncă ceea ce ea e: anume, frământare de stare
Sub minte absentă și suflet cu indiferență, inima închizând.

Sperie gingășia trăinicia acestei iluzii a lumii, de candoare fugită,
Sub alte mantii pripășită – obiceiul mărunt duce lumea-n adânc,
Chiar sunetul devine zgomot și nu mai sunt șoapte pe scară,
Când dragostea se desparte în două după ce fusesese un ceas unic.

Zăpăcită, inima vrea scăpare – poate într-o țigară, poate într-o cană
Plină cu vinul de sânge amar al vieții trecute în van și fără hotar -
Nimic nu e de folos celei fără rost, inima singură, inima cea plină,
Și se duce totul în jos, și se joacă totul în efemer și etern pe un zar.

Ascuns după pahar, zace un mare panglicar, cu corn dar nu de unicorn,
Și poate ascunsă stă și o coadă de care leagă inimi cu spadă.
Fățiș, prostia-l aține spre a da în lume glume bune – hârtie de muște vorba
Băloasă și stearpă îi e – culmea, fluturi închide în micul lui pumn de poltron.

Și fuge cu ei în mirare, căci nu știa că are patron care veghează,
Și-odată în an socoteală îi cere despre inimi și stele și cât a dat
Spre a le ține legate cu lanțuri și noduri dar fără semne de palat,
În temnițe adânci, fără zaua inimii legată de o existență precizată.
...........................................................................................................
Ape cerești se despart, și vine Acela ce sperie turma comună în toate,
Căci stranie îi e pecetea și poate să lege și să dezlege embleme și steme.
Fug în zare muște hoitare spre alte hotare, izbucul spumegă tare ape
Ce spală ale lumii vechi și uitate pacate – fulgeră! si duse-s visele negre.

Acum, în cruda realitate, pe sine se chemă la viată fluturii scapați la lumină,
Arse aripe cresc cu putere, cerul să măsoare în veșnicia unei vieți fără grijă,
Statornic harul împarte daruri și daturi ale unei inimi noi, rupt e vălul cel ros.
Acuns, departe, în noapte, zace cel fără rost, panglicarul, ce-i dus până la os...