adiere de vis
spune-mi cine te-a pus în inima mea,
cine ne rupe strigătele

cine ne ține-n genunchi

uită-te în ochii mei, promite-mi albastrul,
promite-mi brațele tale,-n ele ecoul să bată păduri,
să bată la ușile frunzelor, să-ntrebe: când vii?

singurătatea asta e de prisos
drumurile astea sunt de prisos, gândurile-s fără noimă
chiar și ploaia e o străină, o intrusă

să plece
să plece, să ne lase în pacea domnului, să ne lase-n dorința nebuniei
în dorința rădăcinii de iarbă, doamne, fii bun
adu ziua unde suntem apă-n albie, lumină-n crezul clipei

șoaptă pe vânt, ești tot ce am
ești tot ce am în inima mea

când vii?