poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-01-28 | |
Deșert pe apele ochilor, tunete și fulgere de sticlă
din focul de tabără, incert, așa curgea înserarea printre clepsidrele crengilor, era o vreme de iarnă cu urme de cerb în zăpada cabanei, devreme, lumina se-ntorcea din zâmbetul fetelor colindând mai albe decât fulgii la stână, se lipeau pe mieii cei liberi ai mâinilor mele, învelite în lâna bătrână - mănușile mii, cu stele făclii… Eram tineri, aproape copii. Curgea palinca-n valuri fierbinți, părinții râdeau de departe de sfinți, pesemne și noi eram așa prinși unul de altul, eram globuri în glob și vârful de brad, cetini și cântec, rob lângă rob, lângă sobă, trosnind printre lemne. Prin ochii tăi mari, ca prin hublouri, priveam adâncul de izvoare șoptite. ”Scad!”, îmi spuneai dulce, ”iubite, uite cum scad orele, cum timpul dispare de parcă… rien ne va plus…” ”Oui, rien…” răspundeam eu sau tu, râzând fermecătoare. Oare am fi trăit fericiți până acum, când suntem și orele scad? Habar n-am, habar n-ai și nici n-ai avea cum să știi - doar eu văd, te revăd străvezie cum îmi umbli prin gând și prin iarnă,-n secret, din când în când, de azi și de mâine și de ce și cât va mai fi (cine știe?!) în visul meu gri…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate