dimineaţa îmi vărs frigul în tine
tu ştii să-l încălzeşti până la fierbinte,
să-mi frigă inima asta de câine fără stăpân
de-mi vine să mă bag slugă la Satan,
îngerul de bine e însă aproape
iar Dumnezeu mă cheamă-n robie

curgând pe sacralitatea hârtiei,
decojind în aceeaşi măsură infernul alb
înger şi demon denunţă puţin mucegai în cerneală,
îmi vărs în dimineaţa hârtiei frica în tine
tu ştii s-o îmbraci în curajul cuvintelor
să nu mă mai bag slugă la Satan nici cât trec puntea
dinspre nimic spre desenul iubind poezia

Sisif, eram beat şi cădeam pe cealaltă parte a muntelui,
din apogeul din ridicare a pietrei
nunteam la sânul tău pe lapte un verb pe dos

Satan îmi turna bezne în vin,
Hristos îmi prefăcea vinul în apă de lumină
bând apoi sângele cel fără de întuneric
prelins de la gură pe oasele rugăciunii
de mă băgam slugă la năpârlirea până la nefiinţă
a demonilor din odăi pământene,
în odaia Domnului Iisus era în cămaşă,
îmi dădea cravata să atârn în ea
în toate dimineţile mele de Iudă

şi iar îţi zic,
femeie,
pune la fiert frigul
şi dezlipeşte-mi gheaţa de pe frică