Pe o spetează a jilţului cu scârţ
Stă haina unui om ce a luat cu el,
Mai multe hotărâri de sine, să dea, să ia,
Dar mai ales să lase purtat de alţii
A sale vorbe, spuneau ei neclintite.
Mai ar fi luat şi astăzi atare hotărâri,
Dar haina baÅŸta, nu vorbeÅŸte mai abitir,
Doar scaunul mai scârţâie
MiÅŸcat de-al hainei negru catarg.
M-apropii uneori cu mâna tremurândă,
Ca să opresc acele grave hotărâri,
Dar el nărod, mai scârţâie şi-acum,
Ameninţând din neagra noapte iudă,
Unde ascuns, pesemne urmăreşte dobitoc,
GreÅŸeli la care au ajuns urmaÅŸi,
Pe-a vorbelor rostite după un negru post.