m-am îndrăgostit ca prostu de femeia de serviciu a poeziei
când fac amor cu ea mi se curăță puțin păcatul întunericului lirei
azi e-n concediu, iar o să scriu palavra tenebrei
cu mațele poeziei pictate de foame,
cu verb subnutrit și murdar

femeia de serviciu e o inversă muză
nu înaintează-n cuvânt ci e pe urmele stricăciunii în slovă
cu brațe de abur spală de zadar rugăciunea stihului
în mine nu prea mai curață, i s-a suit iubirea la cap
și și-a pus în gând să mă fraierească în perne
stând degeaba-n cerneală

uneori interioara mea femeie de serviciu intră în concediu de maternitate
îmi naște prunci curați pe hârtie
albi ca o coajă de adevăr

nu pot privi orizontul cuvântului pur fără-nvoirea acelei femei,
să las pe urmele hârtiei oleacă de veșnicie,
penița-mi șovăiește la drum, cred că are un sărut în talpă
ori doar un cui smuls din palma lui Hristos

femeia aceea e un deznodământ al cuvintelor mele,
apoi iarăși scriu și iar se alege finalul la țâțele ei,
scriu pentru a nu uita vreun demon în mine
penelul meu e un preot,
întru exorcizarea de cuvinte scriu
pe mormântul lor femeia de serviciu așază flori albastre
ca un cer separat de nori prin chirurgia lui Dumnezeu

normalitatea îmi cere să termin de copt plăcinta asta amară,
s-o dau demâncare întâmplării ce ivește priviri
dar în senilitatea peniței plâng și mai scriu un rând
să se adune destule lacrimi a plăti femeia de serviciu
să pot ucide începutul acestei misive, urăsc femeia aceea acum,
că o plătesc doar pentru patul interior
și îi e lene să mă spele de iaduri,
acelea ce au rămas din urma exorcizării cuvântului,
iaduri-cuvinte îmi șterg de pe dumnezeul meu poezia,
mamă, iartă-mă că m-am născut!!!