Eram seara, mai treaz mai ațipind
Munceam, dormeam după ceea ce întreprind
Când din norul, palat din văzduh
Vine un înger la al meu duh
Pe care îl ia ca să-i țeasă
O pânză mai deasă
Pe care să o folosesc un fel de legământ
Dar eu eram legat prea mult de cele de pe pământ
Așa că nu putu anume să o graveze cu al meu nume
A folosit să le demonstreze celor izbavnici cu glume
Că acestea nu sunt suficiente ca să fii bun în lume
Le arătă că și eu aș putea prelua rapid
Mulțimea celor care sunt în imaginație cupid
Deoarece rămăsesem doar lutul
Care nu-și putea plăti rapid tributul
Care grațios îl aveam de plătit, fie
Dar aceasta nu putea dura o vecie
Asa că mi s-a demonstrat cu legături neurologice bune
M-aș putea impune în fața lor și nu cu glume
Și parcă în ațipeală adormisem puțin
Văzând mărirea Domnului cum îl știm