Prin ulmii de sub vie, pe deal, mai știi tu casa
Ce-albește ca și oul în cuib sfios de foi?
Mai știi tu cerul serii cu fețe ca mătasea
Și clopotul cirezii venind de la zăvoi…

Îți mai aduci aminte pridvorul prins de viță
Și cina cea de taină, tacâm lângă tacâm,
Și mama presărată cu flori de lămâiță,
Și carele spre noapte gemând pe caldarâm….

Și cum stăteam alături, noi doi cu fericirea,
-Doar greierii ținându-i isonu-n depărtări-
Și noaptea câmpenească albastră ca iubirea
Și vorbele-ngânate mai dulci ca sărutări.

Întâia stea prin frunze creștea tremurătoare
Când licuriciu-n umbră trecu rătăcitor…
Prin ulmii de sub vie, mai știi tu casa oare
Și umbra ca un suflet, și steaua ca un dor!