ai văzut frunzele cum se strâng în stoluri lungi pregătindu-și plecarea?
sunt totuși unele ce nu vor să plece. se agață cu dinții de codița aia ridicolă
și desenează galben ce cerul cenușiu.

în lungul convoi al vieții, oamenii păstrează rândul
și nimeni nu mișcă-n front, e legea nescrisă a zonei de comfort
dar e suficient să faci un pas în lateral ca să schimbi perspectiva

sunt momente când țipătul se ridică, fum pe hornul zilei. inutil de clar
dar cerul nu-l primește. lacrimi de toamnă îl taie în felii subțiri
scriind runele uitării și uniformizării. răzvrătirea este permisă doar în orele de program

sufletul se zbate scape dintre ziduri de carne moartă
spiritul plutește convins că aripa descătusează
numai cuvântul asteaptă răbdător

începutul poate fi o vocală sau o consoană