privesc cerul cum plânge peste oameni
timpul acesta crud doare cu putere
viruși perverși au pătruns în germeni
și în fiecare clipă o viață piere.

învăț ce e teama și mă frământ intens
nu credeam că viața e așa fragilă
moartea pune gheara pe tot ce are sens
suspină pământul inima-i de argilă.

dar fie ca ploaia să spele păcate
blesteme străvechi ce bântuie prin lume
bacterii ucigașe să le știu ferecate
departe-n necuprinsul ce nu lasă urme.

și sper că Dumnezeu de toate se îndură
să îmbuneze soarta vremelnică și dură.