1.


De pe Strada fără capete am rămas cu câteva adrese la care mă simt ca acasă
Pentru că acolo sunt aşteptat, bine primit, cinstit, fericit şi iubit
Ca-n casa finuţilor mei Livia şi Ştefan Câlţia

În casa lor, toate au un ritual
Un parfum al lucrurilor făcute să dureze
O existenţă arhierească, cu trimitere la cina cea de taină
La nunta din cana Galileii şi la celelalte parabole cu învăţături

În atelier, întâmplător sau nu, intrăm în lumea poveştilor pictate
Cu poeme şi personaje, cu rafturi pe care obiectele fac jocul pictural
Precum radicalul matematic face magia transformării lui minus unu în unitate imaginară
Nu de puţine ori intrăm în povestea magică a culorilor, luminilor şi umbrelor într-o gară
Urmăreşte şi tu povestea albului în Buna Vestire şi în Închinarea Magilor
Sămânţa adoraţiei lucrează în inima pictorului şi-a privitorului
Ca o fugă de Bach, la un clavecin bine temperat…

Fii atentă la ce-ți spun
În alţi ani, de Schimbarea la faţă, eram la Mănăstirea Frăsinei sau la Dintr-un Lemn
O ghindă cade dintr-o oglindă/ Şi mă întreabă/ Unde-i stejarul din care-am căzut?

Într-un simultan de ubicuitate
Sigur că da. Am călătorit, cu minea şi cu inima mea
De Schimbarea la Faţă, aşa cum altădată o făceam pe viu
Azi am făcut-o în virtual într-un simultan de ubicuitate
Am ascultat de inima mea şi-am semnalat de întâmpinare şi continuare
Pe pagina mea de fbk, albumul fumătorului de pipă, cu o aripă interioară şi cealaltă exterioară
Pagină nouă, de Schimbarea la faţă, noaptea de pe la 1:53 până la 3:53 dimineaţa

2.

Ultimul apel


Pixul meu fermecat, nu este ca pixul cu mină al fratelui meu
El nu desenează şi nu scrie decât lucruri esenţiale
Uneri când i se termină pasta albastră trece singur la butoane
Mă uit la tastatura mea şi-o văd sub câmpul energetic al pixului fermecat
Cu puterea lui Pi dată de puterea unui simbol
Un cerc gol tăiat de un diametru vertical
C şi D, faţă-n faţă, sărutul de pe Poarta Sărutului


În sfârşit spui şi tu ceva interesant
Acesta este adevărul gol goluţ


Nimic nu se compară cu plăcerea de-a aprinde o pipă pe nemâncate,
Să tragi un fum din pipă, să faci câteva rotocoale de fum,
Fiecare rotocol, un spirit viu, ca o ficţiune

Experiența abisului are, precum se întrevede, izvoare îndepărtate.
Cu Domnul Radical din minus unu călare pe cal
Ajungem la ultimul arbore din România
Da, ultimul arbore din România este o ficţiune
Dar ficţiunea acesta-i un semnal de alarmă
O salvare cu alarmă trece pe Tomis spre trecutul meu
Peregrinarea prin suflete, mai curând decât prin doctrine şi viată
O facem în fiecare noapte, în fiecare dimineaţă


Capul de scris şi câmpul energetic animat
Fac jocul secund al spaţiului dintre secunde, acolo unde
Clipele-s mai lungi decât jumătate de Infinit

Marie Alexandra Victoria: “I-aș obliga pe toți să-și facă datoria de dimineața până seara, cu cuvinte aspre și fapte și mai aspre, dacă ar fi nevoie – nu e vremea să ezităm sau să încercăm experiențe, e vremea pentru acțiune, acțiune fără ocolișuri, clară, hotărâtă! Orice ezitare și lipsă de vlagă pun în primejdie țara”