despre sunetul care încheie
din văi de-adânc, din înălțimi amețitoare
se-înalță, se prelinge o șoaptă care doare
e ultima chemare, e ultima strigare
e șoapta de adio a celui care moare

despre culoarea ce mă petrece
din amintiri vin răsărituri să mă-îmbrace
și verdele îmi caută pricină, ar vrea să se mai joace
din asfințit fac mantie împurpurată
iar cerul și pământul au fața-învolburată

și despre șoapta de despărțire
regretele îmi stau la căpătâi
și amintirile sunt strânse-n jur, stau roată
din pleoapa amorțită dau semnul de plecare
și aerul se frânge, o lacrimă-n culoare

noroc că vântul, ploaia, îmi șterg urma din cale
iar amintirile se pierd ca pescărușii-n zare