poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-06-20 | | scrii cum ai alerga printr-o pădure fugărit din prea aproape de un lup umbra ta în minte ai sechestrat o femeie ai legat-o sau ai hipnotizat-o (totuna) să stea într-o poziție anume pretinzându-te pictorul care să-i surprindă cele mai tainice nuanțe curbele știute numai de buzele amanților de fapt amanții te interesează, nu femeia îi urmărești, orgolios sherlock holmes cel puțin după fiecare copac se ascunde un pericol o femeie legată și un regiment de amanți duelându-se interminabil care să-o dezlege întâiul un fel de muma pădurii pe care n-o bănui fecioară până ce te împiedici de lipsa unui cuvânt sau o literă ce s-a defectat și se cere reparată la un service te oprești din fuga scrisului cu tâmplele zvâcnind între palme uscate și reci iar degetele se alungesc ies din cadru, rup rama cresc până ce devin copacii femeia (muma din vreme ce e mumă nu poate fi și fecioară logica prozatorului disperat de credibil) sub pădurea de litere nesupuse zac frunzele cuvinte galbene tainele amanții îngropați fără semne de punctuație un lup se multiplică prin înmugurire și acum vin spre tine puzderii din toate direcțiile tâmplele tale se umflă și nasc tot lupi tălpile tale calcă spinări zbârlite de lupi nu mai scrii de un veac și fuga rămâne aceeași de fapt nu ai scris nimic, niciodată în mijlocul odăii un păianjen tușește și cade înecat în fum albăstrui și dens, aproape solid o femeie tot dă să deschidă ușa pe dinafară cu o cheie ruginită iar gaura e plină ochi de un ochi de asta nici nu reușește ochiul tău dur, de scriitor neînceput rămâne intransigent pe dinăuntru ca o carapace uriașă adusă din Galapagos deget și tâmplă se întrepătrund până ce te izbește ciocnindu-se puternic de tine ego-ul de scriitor întors la matcă pe foaie adoarme cuminte o fecioară tabloul ăsta se scurge lent, lent precum sticla geamurilor până ce vine muma pădurii cu un lup ținut de ceafă și-l vâră pe gaura cheii drept cheie ultimul copac sparge cu tupeu geamul crește ramul lui subțire și lung până la masa ta se preface cu umbra că te mângâie și-ți smulge coala: …asta-i a mea… și pleacă dintr-odată odaia se umple de femei și amanți iar funiile degetelor tale cad scrum și cineva poate un orb pictează adânc oase
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate