Voi întreba, foarte târziu, toate icoanele,

voi fi întrebat, prea târziu, o icoană, sau vor răsări toate icoanele, ca să mă întrebe, ele, pe mine;

din cauza asta îți spuneam,

e un fel de stare a ferestrelor închise, ca să ferească

nu zăbovi prea mult lângă mine, pentru că încep să se încălzească brazdele, ba chiar

fierbe ceva, în pământ

e un fel de tristețe universalizându-se, de parcă

ar fi un parfum o esență prea dulce dar prea putrezită de care nimeni nu are nevoie acum, nici măcar nebunii,

care, așa sunt, nu știu ce fac.



Însă, din filigorie, se vedeau pomii verzi,
înfloriseră,

mulți salcâmi, este semn că o casă este plină cu oameni

își împletise părul cu un fir de mătase roșie mă umbla și n-o umblam era ca o pasăre prea mare îmi aduceam aminte
că ea avea de fapt

un câine lățos cu blana albă

era mult prea puțin și îmi era milă de ea încât nu o mai puteam striga să își ia și un al doilea câine



Mă umbla de la începutul meu și până la sfârșitul meu ca pe o peșteră

iar mie

îmi era foarte dor de ea

dacă eu eram orb ea era oarba mea dacă eram cumva surd ea era surda mea

nu îmi plăcea

că îi era milă de maimuțe obrajii lor roz nu-mi prea plăceau

tu îmi spuneai că nu-s roz, și că au un fel de jmocuri sau de câlți la picior...

știam că amândoi

trăisem, împreună, într-un fel de grădină zoologică;

nu știu ce păsări vor mânca din grâu, în anul acesta, și care vor bea poate din apa prea stătută, azi

poate suntem prea bolnavi și prea vedem cum apocalipsa închide, acum, toate ușile


Noi înșine le-am încuiat

am stat înăuntru

am încuiat, cu cheile, totul

așa cum trebuia și cum ni s-a cerut și am făcut, desigur, doar binele

să îți ții ușa închisă

ochii

urechile

și să ieși din grădină, pentru că

desigur, bulbii de ceapă, te ustură, defel priincioasă, și spadele tari, ele se fac, oricum, fără tine

Nu va ploua, pesemne, prea mult, draga mea, în anul acesta,

iar soarele îți va încălzi, prea mult, grădinuța,

Indiferent de ce vei face sau nu vei face tu cineva o va culege Iar spadele vor fi lustruite

în rugăciune, să stai,

că te rog, draga mea,

e nevoie acută de Icoane, dar și de oțel;

...la vară, să mănânci, draga mea, cireșele... că se vor coace, și e păcat, să nu te saturi, din ele...

așa și oamenii

pot trăi foarte bine unul fără celălalt

dacă eu îți lipsesc nu înseamnă decât că tu ești cea care îmi lipsește mie

când îmi va fi prea frig voi sta, ca de obicei, cu nasul în toate ferestrele

vor fi fulgii dincolo



și va fi iarnă

și o să ating, din nou, geamul voi sta pe o fereastră înghețată ca și cum tu ai fi fulgul neprihănit de dincolo

...eu sunt năsucul bursucul ulucul caducul sunt radicul papucul sunt nucul și sucul, guguștiucul țigării, columbă, sunt tot

însă, fulgul e dincolo de fereastra mea rece.

vor fi milioane de fulgi, dincolo, și de neprihănitele beții ale zăpezilor nu se bucură proștii

iar dacă cineva îmi împinge ușa, prea tare,

draga mea,

tu... ești dincolo.