Mă întorc în vacarmul ce-mi tulbură sângele
de pe aceleași bolnave drumuri
pe care timpul trece neobservat,
grăbit ca deobicei spre nemărginire.

Anii mă părăsesc și ei cu măsura îndoielnică,
nu știu ce călător sunt,
am obosit și nu mă pot convinge
în ce colț de lume mă aștepți
cu toate iubirile pierdute,
ori lăsate pradă nemuririi.