păstrează-mi în palme
cuvintele înșfăcate din simțiri
rupte din atomi tanjitori
modelate și distorsionate ție
strânge-le apoi, cu dragoste și mânie,
topește-le-n ființa ta
și poate vei înțelege cândva,
privind liniile albăstrui ce-ți străbat pielea palmei
de ce cuvintele îmi erau carente
de ce îmi erai și vis, și gând, și muzică
atunci când mi-aș fi dorit să-mi fii neant
de ce știu că tu și iubirea sunteți opuși
ea nu pleacă și nici nu se ascunde
nu părăsește locul găsit și revendicat cu obrăznicie
în mine
rămâne și așteaptă
iar uneori îi mai întinzi un deget
pe care ea doar îl atinge cu spaimă
dar tu o liniștești și îi întinzi toată mâna
ea o apucă buimacă și începe să simtă
cuvintele-mi pulsând sub epiderm
se consideră în siguranță,
își distruge casa construită meticulos din principii
undeva, într-una din camerele din dreapta
ale inimii
eu îmi simt plămânii grei și știu că te-ai întors
dar nu rămâi nici de data asta
și atunci îmi esti neant
când mi-aș dori să-mi fii și vis, și gând, și muzică.