spre sus zvârlind privirea ta cea castă,
spre cerul plâns, tenebre de robie
la temnița din lacrimă te-mbie
în imprecații venerând năpastă.

pe zări, în a zadarului fobie,
ți-e zborul tot o liniște fantastă,
morminte-n orizont îmi naști din coastă,
aceea ce ți-am dat sub stea zglobie.

acolo demiurg a smuls din mine
în sânge de cerneală să-mi exiști
femeie, către nunta care vine...

ci în peniță port, în hram de triști,
havuzul ochilor pe stih, în sine
doar pierdere de clipe să asiști...