tăcerilor e șoapta ta sudalmă
la stins de gânduri nopții pe tăișuri
amorul când ne zice măruțișuri
și trupul tău îl învelesc în palmă

în insomnii de patimă-n hățișuri
tumult e-n sânge, cruce însă calmă
la Dumnezeu ni-s îngerii în valmă
iar păsări sunt zidi acoperișuri

ci tu, femeie-n necuprinderi ale
cuvântului de liniști și de rost
incendiezi tenebre nupțiale

din neființa clipei ce a fost
mă naști iubind poemul vieții tale
scriind vecie visul anagnost