Sunt hăituit de singura teamă,
foamea din iernile geroase.
Pădurea-i din ce în mai rară şi mai potrivnică,
urletul este nemângâiat de lună,
în gură, frigul clănţăne-ntre dinţi bătrâni,
din instinct adulmec miros de pradă
şi nu văd nicio urmă.

Mă mişc singuratic şi slăbit
de nopţile pierdute pe cărări întunecoase
fără niciun obol,
fără noroc.