Răcoarea sumbrilor ani, durere și speranță
Ocrotesc aceste grinzi sumbre
Deasupra licărind atârnă dalii,
De parcă un coif de aur ar cădea de pe fruntea sângerândă
Calm apune ziua,
Contemplă domol din ochi negricioși copilăria.
Seara, lin încetează sclipirea fagilor roșii,
Iubire, speranță, încât de pe pleoape albastre
Picură rouă necontenit.
Solitară reîntoarcere! Sumbrele strigăte ale pescarilor
Răsună întruna lângă râul cuprins de amurg;
Iubire, noapte, cristalinele clipe ale melancoliei sclipind
Dincolo, stele, mai calmă acum contemplare.


Traducere Mihail Nemeș