prin vifor de mirare trec ardente
nimicuri, doare pasărea ce vie-i...
în respirații albe-ale hârtiei
noi ne zideam divinități recente.

de înger teatru umbrei noastre fie-i...
ferind de-amurg inelele-n placente
tot două nunți au stihuri evidente,
în miez e prigonire poeziei...

mai sunt poeți, dar vieții nu au lume
să-i vină la mormânt nedescuiat,
să râdă negru, cu tristeți în spume.

pe cât tu ești zeire de-nviat
un vers există-acolo, să sugrume
rapsodul din secunda imediat...