luna s-a cățărat până în vârful celei mai înalte crengi
și asemeni unui acrobat se leagănă
ascunzându-și surâsul în spatele unui nor răzleț
câteodată o apucă un chef nebun de joacă
și nu mai ține cont de protocol
o floare de cais speriată cumva de acest balans
încearcă să-și strângă petalele la piept
numai că una dintre ele, amețită de parfum
se lasă pe spate dorindu-se iubită
și nici nu bagă de seamă că s-a desprins
și că plutește ușor depărtându-se de celelalte
e fericită. nu bănuie că moartea i s-a strecurat deja în vise
încrețindu-i fața imaculată
pământul suspină așteptând...