~ vis viu ~

împart cerul în bucăți
și-mi iau câte o porție de albastru
atunci când soarele plânge că nu te poate vedea,

laleaua galbenă primită de la tine
se-ntreabă unde-s furnicile ce-i țineau companie
în grădina în care și-a trăit copilăria,

o jerbă de neauzite reverii
mânate de sufletul mai neliniștit ca altă dată,
se opresc pe buzele-mi calde,
așteaptă chemarea ta plăpândă
ce se pierde la poarta singurătății mele.

prezentul devine sufocant,
prefer să evadez iar în vise vii
misterul primăverii îmi sărută obrajii scufundați în alean
ochii-mi cerșesc iubirea păpădiilor,

flirtrez cu întunericul ce-mi inundă odaia
și-mi mângâie coapsele dezvelite,
cămașa de noapte își caută nasturii pierduți,
sfâșiați de dorul stelelor…

inima îmi dansează în oceanul cerului
picură stropi de dragoste
într-o cadență auzită doar de mine.