Tu-mi povestești
cum se cerne aerul,
îl ții în frâu cu dinții strânși,
apoi mă uimești
cum îl inspiri în plămânii de ceață
și-l pui să le facă aerisirea.

Prin sânge circulă ierburi viclene,
încerc să le cosesc devreme
și n-am coasă.

Nu mă lași să mă plâng,
îmi întorci cuvintele pe dos,
totul se strânge repede pe masă
și timpul se consumă.

Împarți sarcini la fiecare
în funcție de anvergura aripilor
și cu ele însușite
mă tem de zbor.