Să-mi amintşti
cum ţi-ai neglijat destinul,
l-ai lăsat pradă
învingătorilor de ocazie,
nimic nu justifică sărbătoarea ochilor tăi
căzută peste durere
fără să împarţi vinovaţia cu alţii.

Din gânduri au curs fluvii de sânge
am fost pe malul lor
să privesc învolburarea.

În inima ta se răsfrânge suferinţa
pa care nu pot s-o divulg,
ea zace învelită-n tăcere,
afară ninge cu fluturi
care mor repede.

Să-mi pui pe frunte sărutul tău
cu picături de har ceresc
şi-n roata pe care voi fi sfârtecat
nu-mi lăsa deznădejdea,
lasă-mi crucea mântuirii
să fiu bătut în cuiele de la osiile timpului.