poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-01-07 | | drumuri închise lângă alte drumuri închise. derapaje continue înspre fabricile de ciment care ne-au construit oasele. pentru că ele trebuie să reziste atunci când alergăm spre destinații necunoscute prin pădurile de brazi așa ca cerbii urmăriți de câinii de vânătoare. * de la luptele mici - până la luptele mari soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru. ca și cum ar apune peste fricile noastre într-o cameră întunecoasă. * printre gratii te văd. e lumina care nu încetează să miște. de la alt soare cel pe care îl poartă orașul în piept. dar și el e o rană prin care poți să traversezi de la un mal la altul și atunci te simți ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou știi că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise. și tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear nu este fuga nu sunt oasele tale de piatră. * este inima ce pulsează absorbită în sânge. noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi până plâmânii noștri se prefac în mormanele de zăpadă de la marginea drumurilor peste care au trecut lamele de ras ale mașinilor de deszăpezire. acum respirăm aerul înghețat & așteptăm. așteptăm. așteptăm. moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic aici lângă uriașa groapă de deșeuri a orașului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate