poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-10-12 | |
Dublura mea a murit,
S-a pierdut în ceața livezii, S-a lichefiat ca un șarpe speriat. E un loc liber undeva, aici, De astăzi îl ocup eu. Am învățat multe de la ea, Încât mi-e ușor să fiu la fel de Curajoasă, Perseverentă, Nou-născută, Revoluționară. Dublura mea a înfruntat multe Și are acum dreptul să se răsfețe cu bomboane de marțipan, Să tragă cortina când vrea ea, Să mă ironizeze, Să mă urmărească pasivă și leneșă pe un ecran de cinema, Să poată uita de mine și să apese butonul “off”, Oricând are chef. Uneori am senzația că m-a învățat doar despre cuvinte din dicționare, scheme, patternuri, diagrame, chenare, fracții, ecusoane, reportofoane, paradigme, paralelograme. Azi am plecat singură să descopăr Poezia, culorile, seva cuvintelor. Sunt atâtea nuanțe de piele, De ochi, de lumină și întuneric, Mă simt minunat de când a plecat. Străzile au devenit mult mai încăpătoare Pentru toți oamenii și dublurile lor. Azi i-am cerut un foc unei dubluri, Am considerat-o așa pentru că arăta impecabil și citea o broșură despre sănătate, Un om singur n-ar fi putut să fie așa de liniștit ca ea, Jucându-se cu o brichetă inutilă, Dar am apreciat că părea solidară cu anumite nevoi. Dimineața toate fețele par amorțite, E greu să îți dai seama Ce miză are ziua asta pentru un chip sau altul. Și, totuși, toți sunt actori atât de buni, Merită să aplaudăm din când în când, Chiar dacă nu aflăm Ce luptă poartă fiecare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate