Peste viața-a cărei soartă năpustită pe-astă lume
O aduse renăscută, însă cu un alt nou nume,
Se petrece trupul nostru, monument zidit din patimi
Construit cu-atâta trudă, dărâmat cu multe lacrimi.
Unul astăzi mic se naște, mâine altul bătrân moare
Roata-ntr-una se învârte și abia simțim că doare,
Spița veche a rotilei măcinată de uzură
Meșterul o-nlocuiește cu o nouă trăsătură,
Chipuri vechi, pletoase, hâde se ascund după o cruce,
Chipuri noi venind din umbră tind lumină să apuce,
Inși, familii, neamuri, sate chiar popoare înzecite
Se învârt în ochii clipei răsărind după-asfințite,
Cârduri mari nenumărate de umane trupuri goale
Se rotesc pe dup-o poartă, după gratiile sale,
Slab miros de carne veche răsărind din nou născuți
Care-abia scăpați de-o viață sunt ai alteia recruți
Îți inspiră năzuința că vei fi mâncat de-o poartă
Ce curând te-aruncă-afară să înoți din nou prin soartă
Îți adună-n gânduri ziua, noaptea, ploaia, frigul, ceața
Și în sus și-n jos te plimbă ascunzându-ți ce e viața.
Câte nu s-ar putea spune despre toate-aceste turme
Dar le las în brațul vieții și mă iau pe după urme,
Mă privesc cum pierd din trupu-mi gânduri multe și-ncâlcite
Îmi privesc întreaga piesă printre acte risipite,
Agățându-mi nerăbdarea de o urmă de speranță
Mâna-mi tremură sfioasă pe a timpului meu clanță,
Amintiri care mă leagă de ființe ce-au murit
Mă trimit cu largi îndemnuri către negrul asfințit,
Dar mă trage înapoi poate doar o stea anume
Care-mi cântă și mă leagă încă de această lume.
Unde oare-ar crede ea că m-aș duce dacă mor?
Vede poate alt destin în al vieții viitor?
Trupul meu de s-ar ascunde astăzi într-un vechi mormânt
Nu va naște mâine altul din același gras pământ?
Dintr-un trunchi uscat și putred mâine nu-nflori-va oare
Multe și nenumărate mici și fragede vlăstare?
Ce s-ar întâmpla de viața și-ar scrânti firul fragil
N-aș renaște iar într-alta mai naiv și mai copil?
Nu mi-aș pune iar aceeași veche, nouă întrebare
Ce e viața, ce e moartea, ce-i vremelnica schimbare?
Mă cuprinde o tristețe, mă cuprinde-o bucurie,
Strâng în mână-o palmă moartă, în cealaltă una vie,
Trec un muritor prin viață peste munți și mări albastre,
Las în urmă semănate florile-n noroi sau glastre,
Vreau doar să-mi hrănesc o gură și să dorm pe o saltea
Iar atunci când trupu-mi cere, să-mi astâmpăr dragostea,
Altceva nimica, poate, doar să mor în clipe bune
Și-un mormânt pe care-un bocet dimineața să răsune.
Ascultați și dumneavoastră toate mofturile-aceste,
Nu-s chiar eu naivul care nu privește ce e peste?
Ascultați mesajul vieții prins în fiecare casă,
Cine crește din a noastră viețuire dureroasă?