De lângă soba caldă privesc din nou trecutul
Iubito ce demult mi-ai risipit tristețea,
Mă cheamă amintirea, privirea ta, sărutul
Și ochii tăi albaștri cu toată tinerețea.

Iar gându-mi, un scafandru, se aruncă în mare
Și caută săracul epava îngropată.
Mi-aduce într-o clipă o palidă chemare -
E glasul tău iubito de naufragiată.

Pe mine mă lăsasei acolo jos, sub ape
Și înotând nebună fugeai de barca noastră.
Eu am rămas s-o mângâi, ea jalea să-mi adape
Îngenunchiat de lacrimi sub marea cea albastră.

Mă cheamă amintirea, privirea ta, sărutul
Chiar glasul tău iubito mă strigă-nduioșată.
Visez. Ce caldă-i soba! Ce rece e trecutul!
Și mai presus de toate și barca-i sfărâmată.