Doar ieri își tremurau păduri
Frunzișul rar la soare cald;
Tomnatice semănături
Umpleau câmpia cu smarald.

De sus privind și ne-ndurat
La cei răpuși de frig și somn,
În el nimica n-a schimbat
Ne-nfrântul pin, trufașul domn.

Nici urmă n-a rămas din vară;
Pustie-i lumea cât cuprind;
Pământ și cer se îmbrăcară
În strai din mohorât argint.

Mâhnit greu și mult sărace,
Câmpii, păduri nu se clintesc.
În firea care, astăzi, tace
Nu simți puterile ce cresc.

Un basm e parcă, unde zâne,
Prin vânăt fum în rotocoale,
Ne-au dus din țărm cu blânde grâne
În țara moartelor cristale.

1864


Traducere Emil Burlacu