Într-o încăpere insalubră
inima mea-i o fereastră deschisă
lăsată singură în stare de așteptare,
chiar și trăirile pot înflori mai târziu
la fel cum se nasc ideile din întâmplare
și fructifică.

Doar gândul mă lasă descoperit
până mi se rătăcesc mințile,
numai locuiesc în trupul știut,
așa că, nu te supăra,
ignoră-mi tot ce am spus,
eram plecat pe drumuri de nisipuri mișcătoare
fără identitate,
departe de tine
cu lumina, o monedă ascunsă-n buzunar
la păstrat.

Speranța este o căsuță nouă
din care se vede mai departe
decât pot scrie.