De fiecare dată când mor
Las pe o sârmă vise de cauciuc.
Părerile de rău se adună într-un lighean
Iar apa plină de speranțe izvorăște
Din adâncul sufletului meu.
De fiecare dată când mor
Arunc la gunoi portofelul,
Ard actele la un foc de lemne verzi
Și păstrez doar ziarul care anunță
Ploaia...
De fiecare dată când mor
Mă rog să nu fie ultima dată,
Mă întreb dacă există cerul,
Alerg sub stele căzătoare
Și îi uit pe toți cei care m-au înjurat...
De fiecare dată când mor
Aștept să văd o altă lume,
Fur albastrul din primul curcubeu,
Îmblânzesc un motan sălbatic
Dar lumea, nu vrea să vadă,
Ea doar trăiește într-o imensă halucinație.
La final, toate întrebările au un singur răspuns,
Toate grijile dispar,
Viața râde din altar!