poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-03-23 | |
Nu știu cum mi-a ieșit, că am prins peștișorul de aur.
S-a întâmplat așa, când mă așteptam mai puțin. Știam din auzite, că te pune să-i zici o dorință, sau mai multe, dacă are el chef. Pe mine, nu țin minte să mă fi întrebat ceva. Părea un pic cam stresat, mi-a făcut impresia. Mie mi-a îndeplinit, să zicem că nu prea a fost neapărat dorința mea, a fost mai mult a lui. Atâta a insistat cu odihna… Că, să mă odihnesc. Eu am altele pe cap. Dar, până la urmă de ce nu, mai ales că ofertă e doar acum, în extrasezon. Și, se mai zice că nu-i bine să-l contrazici pe peștișorul de aur. Aici la stațiune, frumos, curat… Foarte mulți bătrâni, cam tăcuți… Toți, îmbrăcați elegant, cu haine noi, cei mai mulți, le purtau cu etichete. Mâncarea, ce să zic, bună, nu lipsea din meniu coliva. Și vinul la fel, bun, cam amestecat, mie mi-a plăcut. Iar cel mai utilizat cuvânt era neființă. Peștișorule, ce stațiune e asta, tată… Mi-ai zis, de ape minerale, de băi, de nu-știu, de sulf... Mie zi-mi unde-i gara. Eu, scuze, sunt pe grabă... “Te rog, ia-o încet. Și de sulf, nu ți-am zis eu”. Am închis discuția, m-a enervat, dar asta e. Până la urmă eu prostălău, să pun botu’ la un peștișor cretin… și să mai am și pretenții de nu știu ce fițe, în extrasezon. Cel mai bine, mai tac… și-o iau încet, cum mi-a zis peștișorul. Poate că în felul lui are dreptate. Oricum, la ce-i pe-aici, mai greu de exprimat în cuvinte… Întâi, cu apa, m-am uitat după apă minerală, cu bule... Nici n-am găsit-o... nici n-am mai căutat-o. Apa e aici cam la fel ca acasă, numai că e mai bună. Dar, ce e interesant, e că nu bei că ți-ar fi sete. Bei doar așa, că beau și ceilalți. Cu mâncarea la fel, mănânci că mănânci cu toții, nu că ți-ar fi foame. Toate sunt ca acasă, doar cu o mică deosebire, că aici sunt … altceva. Oamenii... și ei la fel, cu toții așteaptă ceva, dar așteptarea asta nu enervează pe nimeni. Așteptăm cu toții ceva, care deja s-a petrecut și care iți dă senzația că aici, în stațiune nu se poate întâmpla nimic rău. Și cu gara, la fel. Nici n-am găsit-o, nici n-am mai căutat-o. Dacă vreau, pot să fac una… Sau două … Dar nu văd de ce, pentru că n-am auzit pe nimeni care să vrea să se întoarcă acasă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate