eram pe marginea prăpastiei și am zărit o floare
de am uitat de toată căderea în gol
era, floarea, ca ruptă din Rai
buza prăpastiei fugise cu ea în gură
până la locul acela de moarte și frumusețe

în gura prăpastiei erau larve de înveșnicire prin moarte
floarea era vie,
înveșnicit prin văz o priveam
lumile noastre trei aminteau necurgerea timpului
într-o oală cu ciolane de eternitate, pusă la fiert
aburul toxifia visele noastre două
erai pe-atât prăpastie cât floare
căderea în gol purta numele tău
în tăcerea-ți înflorită pe buze