mă întregești, femeie,-n vieții poame
o lacrimă ți-e-n ochi, în apeductul
ce-n mască-l ții la buze, cu năframe;
mă locuiești și dulce ne e fructul
dar repede ce-i născător de drame
și gândurilor vane le e ductul.

iubit de tine, Cruci se micșorează
și-un Rai întreg îmi dă a lui merindă,
nu e năvala oștilor pierindă
s-adulmece o floare dintr-o rază.

ci săbii stau pe trup, să ne cuprindă,
identitatea viselor retează
oftarea-n noi e viciu și e trează,
privește și răspunde în oglindă...