tată
lan de încercări
fumegă pasul tău prin mine
odată cu păsările care ciupesc gândul
larg deschid inima să vii iar
să-mi asculți tremurul
mâinile cad fără vlagă privindu-ți
chipul de pământ viu
într-o filă a copilăriei pe care
îngălbenită o colorez strigându-te
în muțenia aleasă acum a-mi fi pavăză

mi-e dor așa cum
pasărea însetată prinde boabele
de rouă la răsărit
înainte de a reînvăța zborul
prin coliviile de aur
ale necuprinsului

tată
lan de cuvinte rămase aninate
de cuiul de la intrare
ca o haină grea
desprinsă parcă din istoriile
caselor cu pălării de stuf
și pereți din iarba gândurilor
prea născute prea trăite prea uitate
de robii răsăritului
de robii subpământului
crestat de patimi

tată
lan viu în care mă pierd zi de zi
căutându-mă
căutându-ți mâinile
sub care să-mi ascund
creștetul de lacrimi

tată

Anne Marie Bejliu