târziua zi-n destin ți-e înnoptată
să ieși tiptil din fada viețuire;
ți-e pietruită calea spre suire
la Fiu divin, la Sfântul Duh, la Tată...

și te-au cuprins tăceri în glăsuire
că muzica de lebădă-i cântată
de carnea ta Mireasa-i turmentată
și-Amorului nu-i face păsuire.

la Nuntă râd, pierinzi și ei, bețivii
suavi și rezemându-se în Coasă
ca-n ancestrale bâte primitivii.

miroase-a plin de ducă-n colț de casă
și libertate-n Cer găsind captivii
un giulgiu-au prins deasupra ta să țeasă.