Iarna amenință pământul
Cu gândul său prea înghețat
Umblăm pe unde e și vântul
Dormim pe unde am visat.
În viforul de dinăuntru
ÃŽn amalgamul cel pierdut
Uitat-am chiar ca să mai intru
Rătăcitor pe unde-am vrut.
Nuanțe reci și amorțite
Ne răscolesc iarna din suflet
Amăgitori fără de plete
Uităm el verbul umblet.
Iarnă coborâtoare-n vene
Privește glasul aburind
Nu mai te rezema alene
De trupul gândului murind.
În arșița de dinaintea
El visului de iarnă lungă
Îngheață până când și mintea
Ca-n primăvară bine să ajungă.
Petrece timpul cu nesaÈ›
Adormi la umbra visului de iarnă
Îți ia doar jumătatea strâns la braț
Și-mbracă doar cu ea unica haină.