a fost toamna în care credeam că fără copaci nu ar fi vînt
că ei sînt stăpînii ploilor și ninsorilor
că ei sînt domnii dintr-un consorțiu subteran
cu coroanele lor bine înfipte în pămînt
măsurînd solstiții

o noapte ca oricare alta
un cearceaf de in țesut cu mîna
un giulgiu de nea de primenit morții pe sub cetini
o noapte în care credeam că pomii sînt femei,
doamnele noastre cititoare în stele
cu anii lor grei în frunziș și în ram
cu ochii lor mari scriși cu acul de preabunii lor soți

vaier de mumă-iarnă, vaier de bătrînă cu cosițe lungi
cu trupul copac, cu inima bărbat