Merg mai departe,
ca un cântec,
peste câmpuri și, de fiecare
fir de iarbă o să
agăț ceva din armura mea.
Aici o să-mi las gândul -
e mult prea greu să-l mai port în spate
și dacă tot am pierdut lupta,
cu gândul nu o să te
mai cuceresc nicicând.
Mai aproape de dealuri,
o să agăț trupul meu rece de azi -
iar peste copacii înalți,
o să întind tot mai mult
colțul de inimă ce mi-a mai rămas
nepătat
de amintirea ta tristă.
Ce pierdută sunt de când m-am transformat
în Îvins.
Și ce singură, și fără tine cu mine.