fantomele cuvinte
mă urmăresc prin mine
câmpuri goale
îmbrobodesc și păsări
și toate celelalte
ascunse sub năframe
mă înrobesc adesea
lăsându-mi zborul gol

visare nevisare
în rațiuni deșarte
sperând iubiri de om

uit pe-un pervaz de iarbă
sinele-ascultător
în coif de clovn șade
întregul con de umbre

străluce-n nopți prea albe
c-un joc anume scris
pe filele vieții și morții deopotrivă

mă scurg prin tine toamnă
cu vârstele din carne
apoi privesc nadirul
și din zenit mă-ntorc

spre-a-mi fi un zid de piatră
din piatra lunii arsă
o parte cărămidă
lăsată-n unghiul firii
și alta fumegând
în așteptări de cruce

fantomele cuvinte
răstoarnă oseminte
și rădăcini uitate
pe chip îmi lasă pacea

odată-oi înțelege
un joc de clovn simplu
apoi
trezită bine
din amorțeala clipei

ridica-voi soclul
lesturilor arse

în mine simt cum piatra
de lună încropește
iubiri de oameni simpli
și-n toate-i
Dumnezeu

Anne Marie Bejliu, 8 noiembrie 2017