Prea mici, prea scurți, prea leneși mi-s pașii pân' la glorii,
De-o vreme spasmul lumii speranța-mi amețesc.
Strălucitoare țeluri, treptat, se ofilesc;
M-atrag, cred, mai de grabă, nimicuri derizorii...

Mi-e sufletul ca trestia sub vifor nebunesc,
Trântind din zbor, pe miriști, din șirul lor, cocorii.
Totuși, îmi vin în fire când se înalță zorii
Și-atunci aud prin crânguri cum mierle ciripesc.

Adună-mă din cețuri, din spaime, din coșmare,
Iubita mea din vise, din basme și din dor;
Din taina viitoare, te strig, ți-nalț altare -

Iar tu mă-nalți cu-n zâmbet spre glorii noi să zbor
Și-mi reaprinzi speranța peste întreaga zare...
Hai, ciocârlii din slavă, cântați cu mine-n cor !


Glen Ellyn, 16 nov. 2017