mi s-a spus că atunci când m-am născut
înflorea în colțul ochilor o lacrimă
au urmat altele și strigătul
poate al tinereții poate al revoltei ieșirii din matcă
Domnul știe și răspândește ramuri de măslin
pentru a-mi fi
pat de gânduri pentru tăcerile asumate

sunt demult bătrână
și bătrânețea asta mă copleșește
pentru că nu mai știu să definesc tinerețea
pare că între copilărie și ea
ceva se întâmplă mereu
se taie muguri se frâng aripi de lumină
apoi cu pământ se învelesc toate

și pentru că sunt demult bătrână
dezleg mereu cuvintele le las să zburde
în răsucirea torței vieții
apoi torc fir cu fir totul
pentru velința spiritului acum năuc
sau poate prea limpede în rostirile luminii cu care
fragment cu fragment de timp mă umple
cerându-mi să intru în tot mai multe forme de joc
aproape copilăresc aproape bătrân
aproape de centrul centrului petei de lumină care sunt
în toată această minune a vieții

sunt demult bătrână și aștept
să privesc azima coaptă a încercărilor
trecutului prezentului
răsturnate într-un punct pe care
îndrăznesc să-l numesc viitor deși
nu mai cred demult
în această formă de încurajare iluzivă

sunt demult bătrână
și toate sărbătorile mele poartă cruci adânci
pe care le privesc
plecându-mi fruntea
atingându-le fibrele mereu vii
cu rănile inimii
întru vindecare bucurie
și stingerea patimilor lumești

Anne Marie Bejliu, 28 octombrie 2017