egalitatea dintre mine și cuvântul scris este infinită
cineva spune că el nu este egal cu cel care scrie
poate că da poate că nu
acel ceva important se petrece undeva
în centrul infinitului pe care nimeni nu l-a găsit
centrul unui infinit iluzoriu ar putea sta în inimă

totuși acolo uneori furtunile ocolesc
și eroarea de calcul în proiectul lui Dumnezeu
poate fi considerată și dualitatea

încercam în copilărie să văd cât mai bine
cum dincolo de oglindă un omuleț cu chipul meu
meșterește întruna fiecare mască a vârstelor
pe care urma să le port sub forma unor cruci mici în spinare
pe un drum de țară pe ale cărui laturi era multă iarbă

eu nu aveam voie să calc pe iarba aceea
totuși am făcut-o de multe ori și doare

e scrisă undeva eroarea pașilor ca într-un unghi infinit care
seamănă cu un cuib de vulturi
în plină schimbare a ciocului și ghearelor

undeva departe se întrezărea mereu muntele
creasta lui preferată mie
plină de zăpadă

priveam spre ea și omulețul acela pitic
îmi făcea semne ciudate cu un arc de curcubeu

de câte ori am visat asta
poate că presimțeam trupul vieții încă neformat atunci
sau atât de matur încât
devenise ilizibil
pentru copila încă necoaptă care eram

de asta cred că

egalitatea dintre mine și cea care scrie este infinită

contează ariile de viață pe calc cu sinuozitățile lor
acolo totul se schimbă
se schimbă și planurile și spațiile
și acel dincolo de spații

complicat pentru mine și acum
înțelesul acelor vise

totuși

ceva din cortina de sălcii s-a dat la o parte
întrezăresc uneori
stropul de adevăr din pocalul tăcerilor

așteptarea continuă cuminte
printre rotocoalele de fum ale vieții
ieșite parcă
din pipa misterelor lui Dumnezeu

Anne Marie Bejliu, 11 octombrie 2017