Oftăm la masă,
paharele sunt goale, sticlele și ele
încă o zi pierdută,
nu fac nimic,
stau și alerg
zbier și oftez.
Găsesc în mine un izvor de ură,
un drum plin de țărână și ulei.
O zi în folosul nimănui,
o zi dedicată unei bucăți de fier.


Praful până la cot,
cu uleiul pe față
soarele apune
și luna răsare
becul improvizat răpune întunericul,
dar nimic nu se schimbă.
Tot ce rămâne e un copil trist ce lovește o piatră
cu o mutră supărată