s-au adunat lumile să adune
fragmentele de culoare
din umbrele bisericilor vechi

acum toate se împletesc
în mâinile sau aripile
celor ce viața o întorc

fruntea spre răsărit o întorc
apoi pun acoperișuri
prinse în cuie de lemn

(cuiele trădării să fie?
cuiele gândurilor negândite?
cuiele timpului fără aripi?
sau poate simple cuie
puternice cuie
care păstrează intacte
urmele celor care
rugile și le împletesc?)

stejarul pare a fi fericit
pentru că prin el
cântecul cerului devine
mai puternic
mai puternic

sau poate că în el stau
lumina iubirea
celui care l-a creat cândva
pentru a ne fi bucurie și
stâlp de nădejde încrustat cu
rugăciunile vii ale prezentului
mereu prezentului
inimilor deschise

păsările știu totul pentru că
firimiturile de azimi le culeg din
fiecare strop de culoare
din fiecare împletitură adâncită
în formele sinuoase ale stâlpilor

cine mai știe urma Lui
adâncită în necunoașterea omului
ilizibila urmă pe care o trăiești
fără mâini
numai cu inima ochii
și sufletul
în pridvorul înclinat al
vechilor biserici readuse
din râpele indiferenței umanului

cine mai știe Urma...

Anne Marie Bejliu, 23 august 2017