poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-08-09 | |
Nu mai știu, dragostea mea dulce, pe unde îți este coasta pe care ți-a
zdrobit-o hipopotamul acela nervos/care s-a iscat să te doară și pe mine mă doare/ să o lăsăm naibii de coasă și de animal venit să ne tragă pe sub trupul lui greoi pentru că trăim sunt delicată și coastele tale sunt coastele mele sunt născută în luna mai odată cu cireșele coapte și cu copilul meu nenăscut oamenii sunt pescarii mei/ei îmi sunt umerii de ce nu iubesc soarele, Doamne? ca un câine am simțit paradisul care se lasă după ce pleacă luna și soarele cred că paradisul este foarte frumos, așa ca ochii mamei, când râde oi vedea eu, Doamne, ce mi-ai pregătit, pe afară este multă zăpadă, probabil îmi este foarte dor de acasă dar din dar se face viață din viață și moarte din moarte autenticitatea zace în pasul greoi al eonilor care mă petrec care trec prin mine, ca niște lumânări de seară pregătește-te! îmi zic a rămas doar frica mea iepurească de a merge acasă unde e bine și atât de roz/bănuiesc că după moarte te așteaptă o moarte în albastru cu roz cred că te așteaptă, totuși, cineva să îi aduci o umbrelă de la răsărit poate toți învățăm să mergem pe ape și să căutăm merele Evei, care trec pe valul mării, pe val, cu moartea pe moarte, călcând, unduindu-s-ar merele, unduindu-s-ar păcatul pământul este o mare excursie desfășurată aproape la întâmplare poate dincolo e mai bine decât decembrie acesta și decât zapada, care peste mormânt o să mi se așeze. Te rog intră în casă, iubitule, și zidește pentru noi o ușă de cetină noi suntem tineri și nu vom muri niciodată e târziu dar nu vom muri niciodată poate doar... obosim. și când moartea va obosi vom merge pe mare. moartea de după moarte poate e viață. hai ține-mă pe lângă umăr. așază-te lângă icoanele acelea de lemn și dă-te în jos odată cu mirtul să îmi găsești glezna și florile, intră în casă, dragostea mea, pe afară e frig și casele sunt toate de mentă cu o palmă pe căpătâi te-am visat să călcăm moartea cu un strop de iubire mai mic decât noaptea ...e târziu și pe afară ne urlă păsările că e prea multă zăpadă, la ușă. viață din viață și moarte din moarte însă când se face din viață moartea întâie atunci trebuie că e cel mai greu de prins fluturi pesemne așa începe drumul care duce la moarte, e alb, drum de cer, drum de ceară, pesemne că așa mor oamenii, poate că așa se sting ei, Dumnezeu este alb, și noi după El, mult prea albicioși, obosiți, semănându-i, și purtându-ne crucile cu greșeli neiertate, cu frică, cu spaime, uneori mai uită de noi așa cum și noi Îl uităm. nu-L uităm, căci pe afară este multă, multă zăpadă și ceaiul de zmeură ne aduce aminte de atingerea Lui de când ne ținea sub palmele Sale când abia ne făcuse.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate