fără să-mi ciobesc partea de rațiune
intru cu tălpile goale în răsărit
mă-nminunez că respir
și aerul străbate furtunile din păsări fără să coboare
îngerii adormiți într-o pană a zborului
paradisul își apleacă sfielnic
umbra
la picioarele mele
să mi le spele

exist
(oricâtă rugină îmi lasă în tâmplă înțelesul)
m-arunc în mine de-afară
odată cu șerpii lipiți de pietrele soarelui
împădurite mi se-ntorc periodic deșerturile acasă
criptozoologia ne va citi în organe
putințe amprentabile

nu întreb nimic unde nici un sfinx nu așteaptă să mă desfac
viului ocultat
culorilor care sfarmă dulceag materia flexibilă
nu le șlefuiesc asperitățile
înfășor hărțile brute în jurul încheieturilor
dacă gestionez bine mările în care te-am întâlnit enigma unui timp
în care fețele n-aveau ochi dezghioacă semințe
să cadă în cuib
falangele sfâșie rup frâng
umărul cald al necunoscutului
rănile sunt cocteilul perfect beția ce nu poate fi desprinsă
ca un tartru din flămânzenia dinților
certitudinea că vom auzi
sunetul adâncului
șarpele va acorda mereu altfel strunele harfelor
în pielea mea schimbătoare
irigațiile oaselor prea uscate merg bine
pe burta goală
mă voi îmbrățișa atât de înalt
în depărtarea cea mai aproape de arșița venelor încât e de mirare
că lumea va supraviețui

carnea mult prea rebelă
învață
o dată cu mine
să-și ascută flăcările de apă

să-ți descuamezi veridic îndoielile
îți rostești anotimpurile sub pielea mea brună
ca pe un blestem de verde

binecuvântarea o bem odată cu zațul amărui al zilei dovadă
litera unică
ne roade ca un hârciog perimetrul
și râde când i se văd coastele

în urmă răsăritul trebuie să-și ranforseze misterul