poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-07-29 | |
ce bine îți alunecă picioarele, dragul meu, în apa aceasta frumoasă
și dulce, care ne ține întrânsa ca o mamă, în care ne spălăm păcatele în care ne săpunim șoldul, apoi toți fluturii de paie care ne-au privit prea mult timp ca pe o rufă moale, mirosind a noi amândoi, după ce ne iubeam te iubesc și dus și întors, ca pe o cupă plină cu căpșune și apă și ne udăm spatele, ne udăm gâtul și părul, și hainele lumii le udăm ca și cum m-aș lipi de spatele tău, odată cu stelele – încă mai clipocesc să se adune la tine pe umăr; să îmbăiem acum nefericirea, nunta și nașii, chiar și taragotul mortului să îl plângem dacă moare prea repede; și-apoi să dezvelim copilul nostru de la mine din pântec. care nu s-ar fi născut niciodată. decât din, din, din, din tine și toate celelalte păcate pe care încă nu le-am făcut; ți-am zis, culege-mi diamante, să le zdrobesc cu călcâiul culeg-mi, dragule, diamantele culege-le repede ca pe niște vorbe de dulce culege-le nu voiam, de fapt, să pleci atât de departe, și să găsești izma aceea străină apoi călcâiul ce arde pe la alta, cu cercei prea oliv; cu diamantul diavolului m-am uscat și m-am primenit, de la atât de multă și de rece distanță de adunat fluierele picioarelor alături mai ții minte cum ne atingeam pe picioare? ce zdrobite îmi erau gleznele? și fluierele picioarelor? un fel de cruce mi se mutase pe spate, ce bine că îți alunecă picioarele, dragul meu, în apa aceasta frumoasă și dulce, care ne ține întrânsa ca o mamă, în care ne spălăm păcatele, tu, cu diamantele tale! spune-mi, ce îți mai fac opaițurile? dar voalurile de pe icoane, ce îți mai fac? știi haina de pe mine s-a udat și diavolul a plecat undeva foarte departe, pesemne că sunt iubită prea mult și iubesc dacă ar exista pe undeva o planetă din diamant, un univers de diamant, o cometă de diamant un diavol și o fată de diamant, cu o nuntă de diamant și un cal de diamant pe care să îl călugărească un prea-blând păstor de diamant, într-o lege de diamant, dacă poemul acesta de plumb ar fi ca un diamant, dacă picioarele tale ar mirosi a diamant, și pântecul meu la fel, și gâtul, și părul, și hainele lumii, și icoanele, trecutul, poemul acesta nescris, cu toate cuvintele din el, și mai ales fluierele picioarelor noastre, dacă ar fi din diamant și din lumină, atunci ce ar fi? să ne naștem într-un diamant, dragul meu, unde nimeni n-o să știe de ce ne-am născut... planeta este de pământ și de metal, universul e de diamant, stelele și cometele de diamant doar dragostea mea, amărâtă, le traversează, cu frică... ea e însăși o piatră de frică până marți și o să vreau și o să pot și o să sper mult - ca și cum aș ieși afară din pământ ca să intru-n biserică.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate