în gând te-aduc din ieri și-o floare piere
corola ei căzând în vis năprasnic
pe criptă-i se adună nopți la praznic
înfulecând felii de beznă-n fiere.

aducerea aminte-i rit obraznic
în multa clipelor atrofiere
prin toată-a timpului lichefiere
ce spre amurg de viață curge groaznic.

fiirea,-n ceasul cel lui azi patentă,
spre mâine greu o mai cunoști la chip,
de-i în lumini ori încă existentă.

iar liberul arbitru e-un tertip
ce-n veacul e-o liniște latentă,
în nara nemuririi un polip...